12.7 C
Bucharest
Monday, October 18, 2021

Gunoaiele care ne-au fost date

Internetul ne-a permis să ne eliberăm casele şi birourile de poze, filme, amintiri şi tot felul de documente, inclusiv cărţi. Online găsim tot ce vrem şi ce nu vrem. Dar stocarea cantităţilor imense de informaţii consumă enorm şi poluează masiv, iar despre acest subiect nu prea se vorbeşte. Documentându-mă pentru acest articol am realizat ce consecinţe are fiecare acţiune şi chiar inacţiune a mea, nu doar online, ci şi offline. Vă povestesc ce am descoperit, ca să nu faceţi aceleaşi greşeli.● Irina Tomşa

Gunoaiele virtuale şi poluarea generată de activităţile online sunt un subiect rareori abordat. Sursele de informaţii sunt puţine şi cele mai multe datează de un deceniu, ceea ce are o semnificaţie în sine: pe măsură ce facilităţile de stocare pe internet s-au extins, cu precădere prin expansiunea reţelelor de socializare şi a serviciilor de cloud computing, atenţia s-a mutat spre beneficii, iar problemele au fost uitate. Primele discuţii despre poluarea informatică au apărut şi s-au încins în 2010, după care s-a aşternut tăcerea, spartă o dată la câţiva ani de câte un articol răzleţ.

Ce se spunea în 2010, când internetul nu era atât de aglomerat ca acum

Alexander Wissner-Gross de la Universitatea Harvard a calculat că simpla accesare a unei pagini de site de către un singur utilizator produce 20 miligrame CO2 pe secundă.

Bill St. Arnaud de la Canarie, o companie canadiană de web development, a declarat: „Cei mai mulţi oameni nu-şi dau seama că de fapt computerul de pe birou contribuie la încălzirea globală, iar dacă e alimentat cu energie de la o centrală pe cărbune, produce tot atât dioxid de carbon cât o maşină SUV“.

Producătorul de soluţii antivirus McAfee a estimat că electricitatea consumată pentru transmiterea miliardelor de mesaje spam într-un an ar putea alimenta peste 2 milioane de gospodării americane şi ar produce acelaşi volum de gaze cu efect de seră ca peste 3 milioane de autovehicule.

Tot acum 10 ani, Greenpeace a publicat raportul „Make IT Green: Cloud Computing and its Contribution to Climate Change“ în care se estima că electricitatea consumată de cloud computing la nivel global urma să crească de la 632 miliarde kilowaţi oră în 2007 la 1.963 miliarde până în 2020.

Nu am găsit cifre despre consumul energetic global al industriei digitale în 2020, dar dintr-un studiu publicat în martie a.c. am aflat că „între 2010 şi 2018 traficul IP global – cantitatea de date care traversează internetul – a crescut de peste 10 ori, în timp ce capacităţile de stocare globală în data centere s-au extins cu un factor de 25 în paralel. În aceeaşi perioadă, numărul global al interogărilor către servere – care este o măsură a aplicaţiilor găzduite în total – a crescut de peste 6 ori“ (Masanet et al. 2020).

  • 90% din date nu mai sunt accesate niciodată după 90 de zile de la încărcare;
  • 80% din aplicaţii nu mai sunt folosite deloc după primele 3 luni de la instalare;
  • 90% din datele de pe internet au fost create în ultimii doi ani;
  • 20 miligrame CO2 pe secundă produce simpla accesare a unei pagini de site de către un singur utilizator.

Gunoaiele care ni se servesc ca marketing

Gerry McGovern, CEO şi fondatorul companiei Customer Carewords, considerat o autoritate mondială în aplicarea cerinţelor utilizatorilor la crearea site-urilor, a subliniat într-un articol pe cmswire.com multitudinea de inutilităţi care se perpetuează online. „De-a lungul timpului am descoperit că trebuie să ştergem 90% din conţinutul unui site obişnuit ca să-l facem folositor. Până şi informaţiile sunt adesea pline de gunoi; rareori am dat peste 1.000 de cuvinte care să nu poată fi reduse la 200 ca să devină eficiente. Şi pozele, toate acele poze complet stupide şi inutile din băncile de imagini care împânzesc internetul. În fiecare organizaţie trebuie să existe un Departament de Imagini Inutile:

«— Hei, caut o imagine inutilă pentru un articol pe care-l scriu, despre gunoiul digital.

— Sigur. Ce zici de un maldăr de computere vechi, sau de nişte imagini cu reţele, ori un om disperat în faţa calculatorului, sau ceva cu multe cifre de zero şi unu?»

Un şef de la Microsoft mi-a spus odată că există 15 milioane de pagini pe Microsoft.com, dintre care 4 milioane n-au fost accesate niciodată“, a adăugat Gerry McGovern.

Din perspectiva unui publicitar şi consumator de publicitate român

Am lucrat peste douăzeci de ani în publicitate, iar zorii internetului 2.0 în România au fost o perioadă plină de provocări. Toată lumea dorea site-uri, dar puţini ştiau ce le trebuie cu adevărat.

La începutul anilor 2000 oamenii de marketing din multinaţionale erau sceptici cu privire la abilităţile de internauţi ale consumatorilor şi ştiau că „televizorul este rege” în materie de consum media, aşa că orice site trebuia să afişeze reclama văzută la TV, dar în varianta mai lungă, că pe net difuzarea nu se taxează la secundă, ci e gratis. Erau convinşi că orice firmă care se respectă are nevoie de „o pagină web“ cu „misiune, viziune, valori“ (acestea se întâlnesc şi azi, colecţii de vorbe goale pe mai toate site-urile instituţiilor de orice fel). Pe vremea aceea nu existau studii despre comportamentul online al românilor şi un brand manager mi-a declarat tăios că „utilizatorii de detergent nu folosesc internetul“, de parcă toţi internauţii erau nişte nespălaţi.

De-a lungul anilor am construit şi „pagini de net“ ca toate celelalte, după dorinţa de nestrămutat a clienţilor, dar şi site-uri create în funcţie de interesul consumatorilor, cu texte scrise în limbajul lor şi nu al oamenilor de marketing, ilustrate cu fotografii făcute special de profesionişti, nu cu poze din băncile de imagini. Mai ales la mâncare, falsitatea se simte imediat. În România nu este foarte răspândită meseria de food stylist, dar avem câţiva specialişti de top care ştiu cum să pozeze o bucată de carne crudă astfel încât să te sufoci de poftă imaginându-ţi-o pe grătar.

Dintre „paginile de net“ pe care le-am realizat niciuna nu mai este activă şi pe bună dreptate, pentru că nu aveau mai nimic interesant de oferit. Dintre site-urile special concepute vreo 10% sunt încă în uz, ceea ce ar putea fi o performanţă dacă ţinem cont că le-am pus online în urmă cu 6-7 ani sau mai mult, dar mă tem că nu e decât inerţia proprietarilor care nu s-au gândit că ar trebui să le modernizeze pe măsură ce preferinţele şi comportamentele utilizatorilor se schimbă.

Gunoiul digital. Amintirile de care nu ne mai amintim

Culmea ironiei, există un site care se intitulează digitalrubbish.com şi a rămas abandonat din 2012. E o colecţie de fel de fel de articole şi imagini care cândva or fi fost interesante, dar acum fac umbră internetului degeaba. Am produs vreo sută de miligrame de CO2 vizitându-l câteva secunde; e complet inutil.

Gerry McGovern de la Customer Carewords nu este primul care a avertizat, dar poate a formulat cel mai clar: „Digitalul este un imens accelerator al încălzirii globale. Încurajează producerea de conţinut la o scară inimaginabilă. Iar cea mai mare parte a acestui conţinut este gunoi. Una este să consumi energie pentru a crea ceva util, care va fi folosit iar şi iar, însă este revoltător să consumi electricitate pentru ceva ce devine gunoi în doar câteva clipe“.

De-abia acum, documentându-mă pentru acest articol, mi-am dat seama cu câtă inconştienţă poluez. Estimarea McAfee cu privire la imensa poluare produsă de transmiterea mesajelor nesolicitate mi-a dat de gândit. Am o veche adresă de Yahoo.com pe care o folosesc doar ca adresă de contact care poate fi spamată fără să-mi perturbe munca. Este cea cu care mă abonez la newslettere şi pe care o dau furnizorilor ca să-mi trimită tot felul de notificări. O accesez o dată la 4-5 zile şi mai şterg câte o sută de mesaje inutile. Uneori mă întreb dacă chiar m-am abonat vreodată la un site sau altul şi de ce am făcut-o. Nici nu mai ştiu ce sunt multe dintre ele: magazine online, bloguri, reviste? Acum realizez că sutele de emailuri care îmi intră săptămânal în căsuţa poştală doar pentru că mi-e mai comod să le şterg decât să mă dezabonez poluează cât o Mobră. Promit să mă ocup de asta în următorul weekend.

Am şi emailuri pe care le păstrez ca amintire. Doar că nu ţin minte să le fi accesat vreodată după prima deschidere. Sunt poze de la tata de pe când era casa părintească în renovare, un schimb de mesaje cu un bărbat de care am fost îndrăgostită vreo două luni dar căruia între timp nu-i mai ţin minte decât prenumele, o invitaţie la un eveniment în care figuram ca speaker şi tot felul de alte nimicuri. Sute de nimicuri care n-ar dăuna cu nimic dacă le-aş ţine doar în computer sau pe un hard extern, dar pe care din comoditate le iau laolaltă cu lucrurile importante când mai fac o copie de siguranţă în cloud…

Reţelele pe care socializăm şi nu prea

Am mulţi prieteni pe Facebook, dar urmăresc doar paginile câtorva. Unii mă cam deranjează trimiţându-mi poze, filmuleţe sau linkuri care lor li se par interesante şi mie nu. Trec peste mesajele astea fără să le mai deschid. De-acum voi fi mai responsabilă şi o să curăţ mesageria cu care încarc serverele. Zero mesaje în inbox: obiectiv de realizat în al doilea weekend liber de-acum încolo. Ce vreau neapărat să păstrez o să salvez offline.

Sankt-Petersburg, Russia, July 29, 2018: Apple iPhone X with icons of social media facebook, instagram, twitter, snapchat, google application on screen. Social media icons. Social network

Cândva mi-am făcut cont şi pe LinkedIn, dar nu-l mai folosesc de mult. Cel puţin o dată pe săptămână primesc un e-mail care mă înştiinţează că pagina mea a fost vizualizată; ignor notificarea şi-mi văd de ale mele. Îmi propun ca în al treilea weekend liber de-acum încolo să-mi şterg profilul care poluează degeaba la fiecare afişare şi notificare.

YouTube e plin de gunoaie. Când cauţi o melodie, o găseşti în zeci de variante dintre care doar 3-4 de calitate decentă. Restul sunt fragmente ori înregistrări teribil de proaste care irosesc timpul utilizatorilor şi spaţiul de pe servere, dar mai şi produc CO2 la fiecare accesare, vreo 300 de miligrame doar până îţi dai seama că sunt inutile. Măcar aici nu mă simt vinovată. Pe contul meu am doar preluări, n-am încărcat nimic.

Internetul e gratis şi cuvântul-cheie este “profit”

Orice site sau blog trebuie să producă frecvent conţinut. Doar aşa are şansa ca Google să-l considere demn de afişat mai sus în rezultatele căutărilor. Algoritmii favorizează site-urile cu multe pagini, care au cele mai multe cuvinte-cheie legate de termenul de căutare, iar reclamele costă cu atât mai puţin cu cât site-ul e mai “bogat” şi mai frecvent accesat. Algoritmii schimbă periodic criteriile încercând să afişeze conţinut cu adevărat relevant, dar şi reacţia utilizatorilor contează: cât timp petrec pe site şi câte pagini vizualizează arată de fapt cât interes le trezeşte şi le menţine viu subiectul.

Specialiştii care se ocupă de SEO (search engine optimization – optimizare pentru motoarele de căutare) gândesc şi ei cel mai adesea în „parametri“ şi nu se pun în locul utilizatorului. O doamnă mi-a spus că magazinul ei online avea rezultate inexplicabil de slabe, deşi produsele erau excelente: o marcă renumită de recipiente şi accesorii pentru păstrarea şi prelucrarea alimentelor. Dacă analizai 20-30 de pagini observai însă că aproape toate cuprindeau o poză, denumirea produsului (de exemplu „ascuţitor de cuţite“), un text de genul „un accesoriu de nelipsit din orice bucătărie“ şi preţul. Femeia ceruse părerea unor specialişti în SEO care nu detectaseră nimic greşit. Din punctul lor de vedere, cuvintele-cheie erau acolo: dacă voiai un ascuţitor de cuţite găseai repede oferta, doar că nimic nu te convingea să plăteşti de două-trei ori mai mult decât pentru un produs asemănător din supermarket.

La rândul lor, paginile comerciale de pe Facebook au nu-mai de beneficiat dacă adună cât mai multe interacţiuni (like-uri, inimioare, hahauri, tristeţi sau furii) şi comentarii. Administrând contul de Facebook al unei importante reţele comerciale m-am bucurat de multe like-uri la postări, precum şi de GIF-uri animate cu zâne plutind sau căţei costumaţi dând din coadă. Desigur, primeam şi întrebări sau remarci concrete în legătură cu subiectul, dar cele mai bune postări adunau şi cele mai numeroase comentarii animate, cu Albă-ca-Zăpada dansând sau bebeluşul făcând semn de OK. Mulţi oameni aşa îşi exprimă online aprecierea. E ca şi cum ţi-ar zâmbi; nu înţelegi ce anume le-a plăcut, dar pesemne că ai făcut tu ceva de le-ai devenit simpatic.

Pericolele deşeurilor digitale: pentru mediu şi pentru persoana vizată

Creşterea tot mai accentuată a volumului de date virtuale utile şi inutile duce la extinderea data centerelor care le gestionează. Dincolo de faptul că poluează, maşinăriile se încing şi trebuie răcite. Încă din 2010 se vorbea despre necesitatea ca uriaşele centre să fie legate de cartiere rezidenţiale pentru ca apa încălzită de servere să intre în caloriferele oamenilor, nu să se irosească fără noimă. S-a pus în discuţie şi problema consumului de electricitate, care ar trebui să fie din surse nepoluante, regenerabile. N-am găsit destule informaţii despre ce au realizat în ultima vreme giganţii IT pe linia sustenabilităţii, dar o să mai caut.

Internetul e plin de inutilităţi şi printre ele sunt unele care vă pot afecta personal, în mod direct. Fenomenul de „data mining“ ia amploare: unii scormonesc prin mormanele de date personale pentru a vă putea păcăli sau şantaja, a crea fake news, a vă înşela, discredita sau profita de datele dumneavoastră personale în orice mod le convine.

Am aflat din presă că-mi înşelasem soţul

Pe când lucram în publicitate răsfoiam tot felul de reviste pentru a crea reclame adecvate conţinutului şi atractive cititorilor respectivi. Una dintre publicaţii prezenta ca „rupte din viaţă“ poveşti inventate de redactori fără mult har narativ. O astfel de istorioară spunea cum Smaranda l-a înşelat pe soţul ei Sorin, iar în fotografia care pasămite o arăta pe eroină în drum spre amant eram eu. Nu era altă persoană cu trăsături asemănătoare, ci chiar eu, îmbrăcată cu o haină făcută de mama. Am scăpat de scandal conjugal fiindcă soţul meu (numit întâmplător tot Sorin) şi-a dat seama că fotografia fusese făcută la o manifestaţie. Nu cred că făptaşii au vrut să mă discrediteze, ci pur şi simplu au folosit fără drepturi o poză care se potrivea cu textul. Noi ne-am amuzat, dar există numeroase situaţii când o fotografie, chiar şi una nevinovată, poate face mult rău.

Dincolo de planul personal este cel social. Pe baza datelor noastre se pot crea – şi s-au creat – campanii de manipulare cu consecinţe incalculabile. Istoria recentă e plină de exemple.●

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Publicitate

Cele mai recente știri

Publicitate

Alte articole

Mai multe articole

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services