Puţini sunt cei care înţeleg pe deplin complexitatea schimbărilor prin care trecem. Cei mai mulţi dintre noi îşi închipuie că peste un timp, eventual chiar din primăvara anului viitor, ne vom întoarce liniştiţi la viaţa de dinaintea pandemiei, la obiceiurile, la plăcerile şi bucuriile noastre, încercând să ne ştergem din minte această perioadă urâtă. Fapt care nu se va întâmpla, deoarece schimbarea modului nostru de viaţă a început deja.● Matei Dumitru

Despre faptul că pământul, planeta pe care trăim, nu mai poate asigura nevoile noastre, ale celor care suntem din ce în ce mai mulţi, s-a vorbit îndelung în ultimii ani. Cererea noastră de resurse depăşeşte cu mult posibilităţile de regenerare ale naturii. Vrem tot mai multe terenuri, zăcăminte, lemn, peşte, omorâm animale sălbatice, incendiem păduri, secăm şi poluăm râuri numai pentru a susţine o societate de consum care se îndreaptă rapid spre pieire.

Fiecare dintre noi este o victimă a unei prejudecăţi colective susţinută insistent şi agresiv de uriaşele campanii publicitare care ne fac să cumpărăm cât mai multe bunuri de care nu avem nevoie şi care în scurt timp devin vechituri, rable, deşeuri, gunoaie.

Populaţia lumii generează anual 2,01 miliarde tone deşeuri solide municipale şi cel puţin 33% din acestea ajung în gropile de gunoi. La nivel mondial, deşeurile generate de o persoană pe zi sunt în medie de 0,74 kilograme, dar variază foarte mult: de la 0,11 la 4,54 kilograme. Deşi reprezintă doar 16% din populaţia lumii, ţările cu venituri ridicate generează aproximativ 34%, sau 683 milioane tone din deşeurile lumii. Privind în perspectivă, se estimează că deşeurile mondiale vor ajunge la 3,40 miliarde tone până în 2050.

Produsul ca serviciu

În ultimele decenii producătorii s-au concentrat pe vânzarea în tranzacţii unice. Aceasta este economia liniară: un sistem în care clienţii sunt proprietarii produsului fizic, iar fabricanţii nu mai sunt responsabili decât în mică măsură pentru acel produs. Iar fiindcă producătorii câştigă mai multe beneficii din vânzarea unui număr cât mai mare de unităţi, nu sunt interesaţi să creeze cel mai bun produs posibil.

În economia circulară nu numărul produselor vândute contează, ci durabilitatea lor, posibilitatea de a fi reparate, refolosite, capacitatea lor de actualizare, creşterea eficienţei energetice şi în final posibilitatea de recuperare prin reciclare a unei părţi cât mai mari din materialele utilizate.

A privi economia circulară doar din punct de vedere al materialelor este o greşeală, pentru că acest nou sistem este menit în principal să ne schimbe mentalitatea, obiceiurile, năzuinţele şi în primul rând modul în care ne gestionăm timpul.

Schimbarea nu va fi imediată, ea va avea loc gradual în următorii 25-30 de ani, iar perioada prin care trecem acum cu toţii nu reprezintă decât începutul.

Peste 30 de ani puţini vor mai fi cei care îşi vor mai permite să aibă în proprietate maşini, fiindcă politica de impozitare se va schimba radical odată cu introducerea impozitului “ecologic” de care se discută de ceva timp.

Mobilitatea ne va fi asigurată printr-un sistem global de sharing. Oamenii nu îşi vor mai cumpăra aparate electronice sau electrocasnice ci vor plăti doar pentru folosirea lor, fără să le pese dacă ele vor ajunge un moment dat uzate moral sau fizic, fiindcă le vor fi schimbate cu altele.

Tot ce vom avea în folosinţă – automobilele, echipamentele electrice, electronice şi electrocasnice – vor fi conectate online în sisteme 5G sau 6G cu producătorii care vor purta întreaga responsabilitate, de la reparare, actualizare şi refolosire până la reciclarea lor. Astfel industria nu va mai produce echipamente multe şi proaste fiindcă nu va mai avea cumpărători pentru ele şi va fi nevoită să evolueze pentru a produce mai puţin, mai eficient şi mult mai durabil. Ceea ce va duce la un consum redus de resurse şi la cantităţi minime de deşeuri.

Schimbarea se va simţi şi la nivel personal. Oamenii nu vor mai pune atâta preţ pe haine şi pe imaginea lor şi nu se vor mai ataşa de obiecte fiindcă ar fi o pierdere de timp şi de bani. Dacă vă îndoiţi de acest lucru, gândiţi-vă că trendul vintage, cel al hainelor zdrenţuite şi blugilor rupţi, a început de mai mulţi ani.

Oraşele vor rezolva multe probleme cu care se confruntă acum: traficul infernal, poluarea, milioanele de maşini nefolosite din parcări şi evident problema gunoaielor, iar guvernele vor susţine această tranziţie prin noi măsuri care vor reglementa proprietatea intelectuală, comerţul, concurenţa şi impozitarea bunurilor. Şi fireşte prin dezvoltarea unei reţele de internet de mare viteză, o condiţie esenţială pentru funcţionarea noii societăţi, acţiune care este acum în plină desfăşurare.

Exemplul olandez

Viitorul este Produsul ca Serviciu (PaaS), o combinaţie de produs însoţit de servicii. Produsului i se alătură mai multe caracteristici sau contracte de servicii pentru reparare sau înlocuire şi un sistem de abonament cu servicii ataşate. Clienţii se abonează la produs şi plătesc taxe periodice. Şi întrucât proprietatea nu este transferată de la producător la client, apare un mare potenţial de economie circulară, deoarece compania este acum responsabilă de producerea unui produs mai bun.

În plus produsul fizic este combinat cu servicii şi software care asigură monitorizarea procesului de folosire şi evitarea apariţiei unor eventuale defecţiuni.

Un exemplu relevant de “produs ca serviciu” este cel al firmei olandeze Homie, axată pe asigurarea PaaS pentru maşini de spălat. Clienţii companiei plătesc pentru utilizarea maşinii de spălat, pentru fiecare ciclu de spălare şi nu pentru deţinerea sau închirierea ei.

Contractul dintre Homie şi client se face online. Clientul îşi alege online un tip de contract, este contactat, firma îi instalează o maşină de spălat în maximum 3 zile lucrătoare şi îi percepe pentru acest serviciu o taxă de instalare de 14,99 euro. Aparatul este conectat imediat la reţeaua WiFi şi atât beneficiarul cât şi furnizorul pot verifica în timp real istoricul de utilizare a produsului. În momentul în care maşina nu mai funcţionează corespunzător este înlocuită gratuit cu alta fără ca firma să mai perceapă vreo taxă. Preţul unui abonament lunar variază între 12,75 şi 19,50 euro, iar plata se face tot online.

Exemple funcţionale de “Produs ca Serviciu” sunt din ce în ce mai multe, de la calculatoare, imprimante de birou, mobilitate urbană, aparatură electrocasnică, mobilier şi până la contracte încheiate între mari companii pentru anumite servicii, de exemplu iluminatul.

Deşi va crea o dependenţă aproape totală a cetăţenilor faţă de producători, sistemul PaaS va avea efecte benefice asupra protecţiei mediului fiindcă va rezolva o mare parte din problemele generate de deşeuri, încălzirea globală şi poluare.

Trecerea la economia circulară nu va fi deloc uşoară, fiindcă va necesita în afară de strategii şi bani uriaşe sacrificii din partea noastră, şomaj, falimente, revolte sociale. Iar perioada prin care trecem cu toţii se pare că are chiar acest rol, acela de a ne obişnui cu ideea sacrificiului, a renunţării la drepturi de dragul supravieţuirii.

Dorinţa de a face sacrificii

Toată această schimbare, această mare resetare mondială în care am intrat deja poate părea imposibil de pus în practică pentru mulţi dintre noi.

Nu şi pentru artizanul marii resetări, profesorul Klaus Schwab, care în iunie 2020 publica un articol în care aprecia capacitatea noastră de a accepta sacrificii pentru a supravieţui. “Trebuie să construim baze complet noi pentru sistemele noastre economice şi sociale. Nivelul de cooperare şi ambiţie pe care îl implică acest fapt este fără precedent. Dar nu este un vis imposibil. De fapt, un aspect important al pandemiei este că a arătat cât de repede putem face schimbări radicale în stilul nostru de viaţă. Aproape instantaneu, criza a forţat întreprinderile şi persoanele fizice să abandoneze practicile pretinse de mult timp esenţiale, de la călătoriile aeriene frecvente până la lucrul într-un birou. La fel, oamenii şi-au arătat o dorinţă covârşitoare de a face sacrificii pentru cei care lucrează în domeniul sănătăţii şi alţi lucrători esenţiali sau pentru persoanele vulnerabile, cum ar fi vârstnicii. (…) În mod clar, există voinţa de a construi o societate mai bună. Trebuie să o folosim pentru a asigura Marea Resetare de care avem atât de multă nevoie”, spunea Klaus Schwab, fondatorul şi preşedintele executiv al Forumului Economic Mondial, organizaţie care reuneşte cei mai bogaţi oameni ai lumii.

După cum spuneam, schimbarea a început deja. Marile proteste împotriva poluării şi încălzirii globale din ultimii ani şi acţiunile adepţilor Gretei Thunberg au fost un accept dat de tânăra generaţie în privinţa acestei schimbări. Nu putem şti dacă în viitor viaţa va fi mai bună sau mai rea. Ceea ce este sigur este că va fi diferită mult de cea de acum câţiva ani.●

Faptul că resursele naturale nu mai pot asigura nevoile din ce în ce mai mari ale omenirii nu este o noutate. Nepăsarea cu care ne încăpăţânăm să rămânem supuşii societăţii de consum ne grăbeşte extincţia ca specie, iar salvarea nu poate veni decât prin renunţarea la actualul sistem economic liniar bazat pe consum într-unul circular. Despre această schimbare am vorbit cu Constantin Damov, preşedintele Coaliţiei pentru Economie Circulară.● ecologic

ecologic: Greşim dacă spunem că a vorbi acum în România despre economie circulară este ca şi cum am discuta despre o carte sau un film science-fiction?

Constantin Damov, preşedintele Coaliţiei pentru Economie Circulară: Nu greşiţi. Cam aşa e perceput la noi conceptul economiei circulare: între ceva de neînţeles – ca un extraterestru care se plimbă printre noi – şi confuzia legată de deşeuri. De aceea vreau să clarific nişte aspecte. Managementul deşeurilor vine cu o anumită ierarhie care presupune depozitare, valorificare energetică, alte soluţii de valorificare a materialelor şi cam atât. Circularitatea în schimb propune un nou concept, un model care are impact atât social cât şi economic şi care trebuie să fie acceptat pe de o parte de economie şi pe de cealaltă parte de societate în ansamblul ei.

ecologic: Există în prezent un interes din partea societăţii, a cetăţenilor din România, în alinierea comportamentului la acest nou concept?

Constantin Damov: Nu. Cetăţenii de la noi nu manifestă nici cel mai mic interes nici măcar în selectarea deşeurilor pe care le generează, ceea ce ar fi un prim pas spre reciclare. Dar reciclarea, deşi este necesară, nu mai este soluţia problemelor majore cu care se confruntă omenirea în prezent. În conceptul economiei circulare reciclarea este la limita eşecului, nu ar trebui să se mai ajungă aici. Ceea ce este depozitarea în gestionarea deşeurilor, în economia circulară este reciclarea, nivelul cel mai de jos, fiindcă înaintea reciclării avem trei mari R: Refuză, Repară şi Reutilizează.

ecologic: Refuză, în ce sens?

Constantin Damov: Este vorba despre refuzul de a consuma un produs care după finalul ciclului de viaţă are un mare potenţial de a nu fi integrat în economia circulară, un produs care nu poate fi reparat sau eventual în cele din urmă reciclat şi atunci el trebuie refuzat. De exemplu, o băutură care este ambalată într-o sticlă neagră nu ar trebui să fie nici vândută, nici cumpărată. Pentru că sticla neagră nu poate fi reciclată, nefiind recunoscută în sistemele opto-electronice. Întrebarea este: de ce ne-ar trebui o sticlă neagră? Este făcută astfel numai din motive de marketing, ca multe altele care nu ar mai trebui fabricate. Schimbarea nu va fi simplă, dar este esenţială.

Economia circulară este un concept nou, cu care va trebui să ne obişnuim, este o adaptare la ciclurile închise din natură. Nu putem pune semnul egal între economie circulară şi un management de calitate al deşeurilor.

ecologic: Ce credeţi că ar trebui făcut pentru a schimba această situaţie?

Constantin Damov: Trebuie să existe o informare, o cointeresare, un interes şi trebuie să existe bineînţeles şi un element de penalitate.

ecologic: Şi astfel ajungem la autorităţi. Sunt oare interesate să integreze societatea în economia circulară?

Constantin Damov: Noi în România suntem încă în stadiul incipient al colectării separate. La noi managementul deşeurilor se închide cu peste 90% depozitare, ceea ce arată că suntem într-o etapă primitivă de gândire circulară, într-un stadiu incipient al managementului deşeurilor. Pentru a face schimbarea de care vorbim, primii care ar trebui educaţi sunt producătorii şi agenţii economici, abia apoi cetăţeanul sau autoritatea locală.

Trebuie să menţionez că singurul lucru de succes din România ca abordare pragmatică – şi este ilar – este faptul că am denumit taxa la depozitare „contribuţie pentru economia circulară“. Comisia Europeană îi solicită României o strategie naţională privind economia circulară, deci am depăşit strategia naţională de gestionare a deşeurilor – care trebuie să recunoaştem, este departe de a fi considerată un succes – şi dacă aceasta nu a reuşit, este evident că România nu este deloc un exemplu solid de economie liniară.

În prezent eu simt o descurajare. Parcă nici autorităţile locale şi nici cele centrale nu găsesc soluţii să mai progreseze măcar în direcţiile date de Strategia Naţională pentru Gestionarea Deşeurilor. De aceea o strategie pentru economia circulară pare deja imposibilă, de neatins.

ecologic: Fac oamenii diferenţa între a avea şi a folosi?

Constantin Damov: Economia circulară începe prin regândirea ideii de produs. Atunci când ne referim la economia circulară vom vorbi tot mai mult despre proprietatea asupra uzului, nu asupra produsului. Ceea ce înseamnă că dacă aş pune la raft o sticlă cu vin, eu aş trece pe etichetă produsului vin şi sticlă. Pentru că dacă vreau să cumpăr o sticlă de vin, cumpăr vinul, sticla în sine nu mă interesează şi nu vreau să fiu proprietarul ei. Şi atunci normal ar fi să returnez producătorului sticla într-o formă sau alta. Eu nu cumpăr un borcan cu dulceaţă pentru că am nevoie de borcan, eu vreau să consum dulceaţa. Nu cumpăr o maşină de spălat pentru că vreau să rămân cu ea la sfârşitul ciclului de utilizare, ce mă interesează este numărul de spălări pe care mi-l oferă. În general pe noi ne interesează folosirea, dar nu vrem să recunoaştem acest lucru pentru că ataşamentul faţă de produsele noastre vine dintr-un clişeu care s-a transmis de-a lungul timpului şi anume să fii proprietarul unui lucru care de fapt nu îţi mai este de folos în formă materială, ci îţi este util doar în forma sa de utilizare.

De ce există programul „Rabla“ şi de ce îi spune rablă? Noi am dat nişte bani pe un autoturism ca să ne alegem cu o rablă la sfârşitul ciclului de viaţă. De ce să nu dăm nişte bani şi să ne alegem cu mobilitate de-a lungul anilor? De ce să nu cumpărăm un serviciu în loc să cumpărăm un produs?

ecologic: Există la nivelul marilor agenţi economici exemple de cumpărare a serviciilor în locul produselor?

Constantin Damov: De exemplu, aeroportul Schiphol din Amsterdam nu mai cumpără becuri de la Philips şi electricitate de la reţeaua naţională, ci cumpără direct de la Philips iluminatul, plăteşte anual pentru un număr de lucşi. Astfel a redus foarte mult consumul de curent, a scăzut generarea de deşeuri sub formă de becuri şi tuburi fluorescente şi a crescut foarte mult viaţa corpurilor de iluminat. Acum producătorul este foarte atent la consum, a proiectat elemente de iluminat care să consume cât mai puţin curent electric, pentru că el îl plăteşte. Şi ca să nu schimbe des elementele de iluminat (becuri, tuburi) le-a proiectat cu materiale tot mai bune pentru a le asigura o perioadă de viaţă mult mai lungă. Iată cum un producător de becuri ajunge să vândă lumină şi este foarte interesat de toate costurile şi toate consumurile, ceea ce aduce o schimbare în planul deşeurilor prin întoarcerea materialului la producător. În plus, a scăzut şi factura la electricitate, ceea ce înseamnă o amprentă redusă de dioxid de carbon.

În economia circulară producătorul ajunge să devină consumator. Un produs nou este un material cu un potenţial de utilizare. Consumatorul – adică cel care îl cumpără – îi consumă potenţialul de utilizare, dar potenţialul de material rămâne acolo şi se întoarce tot la producător, deci acesta devine consumatorul propriului deşeu.

ecologic: Ce ne puteţi spune despre iniţiativa Circular Valley?

Constantin Damov: Ca urmare a creşterii industriei IT s-a ajuns la ideea că de fapt succesul echipamentelor de calcul stă de fapt în software. Printre primele 10 mari companii mondiale cred că sunt cel puţin două sau trei companii de software, companii digitale. Perspectivele economiei circulare şi ale modelelor circulare sunt la fel de mari şi ca urmare o iniţiativă care s-a concretizat în Wuppertal se numeşte Circular Valley, o replică la Silicon Valley.

Wuppertal este acum locul unde a luat naştere o asociaţie, un hub, un centru de cercetare şi dezvoltare, unul dintre locurile din Europa în care ideile se vor transforma în businessuri, unde vii cu o idee şi pleci cu o afacere, este un laborator de generare de modele de economie circulară, modele de economie regenerabilă. Este exact locul în care vedem un pas hotărât de la concept, teorie, dezbateri şi seminarii la soluţii practice.

Pot să spun că din fericire România a fost printre puţinele ţări europene prezente, atât prin Coaliţia pentru Economie Circulară, cât şi prin ministrul Mediului, Mircea Fechet. Am fost invitaţi, am transmis un mesaj de sprijin şi ne-am exprimat dorinţa de a fi integraţi în cooperarea cu Circular Valley. Eu personal salut această iniţiativă de care aveam nevoie. Dacă avem un centru al elaborării teoriilor şi legislaţiei la Bruxelles, este posibil să vedem la Wuppertal un epicentru al elaborării de soluţii şi modele ale economiei circulare.

ecologic: De unde ar trebui să înceapă schimbarea? De la producţie, din comerţ sau de la cetăţean?

Constantin Damov: Consumatorul român a fost învăţat prin reclame să consume, să arunce obiectul ce mai poate fi folosit şi să cumpere altul. Câte haine care mai pot fi purtate ajung la gunoi? Câte aparate, câte telefoane, câte televizoare şi câte piese de mobilier în stare de funcţionare sunt aruncate, deşi sunt încă în stare bună?

Eu cred că motorul economiei circulare este industria şi de aici va trebui să începem. Este posibil să fie puţin mai dureros, fiindcă vor exista impuneri şi corecţii în producţie, distribuţie, consum şi răspundere extinsă, dar nicio zonă nu trebuie lăsată neatinsă pentru că un efort doar din partea industriei nu este suficient şi totodată economia circulară trebuie să aibă parte de acceptare socială.

Şi noi consumatorii trebuie să ne modificăm modul de viaţă într-unul complet diferit şi probabil vom fi mai mulţumiţi. În prezent suntem ca nişte alcoolici care nu se pot opri din consum. Este un fel de alcoolism al consumatorului pentru că există influenceri, trenduri, marketing, Black Friday şi tot felul de presiuni pentru a crea o nevoie de consum artificială. Nevoile artificiale ar trebui eliminate pe parcurs. Ar trebui să existe o conştientizare a noastră ca specie că nu putem să devalizăm capitalul natural pe care îl avem la dispoziţie, pentru că acesta este limitat. Este ca şi cum am avea nişte bani şi în loc să îi punem să ruleze, îi cheltuim şi rămânem fără ei. În prezent oamenii dau tot capitalul pe consum. La fel şi capitalul natural: nu trebuie consumat, ci regenerat şi pus în mişcare.

Să ne bucurăm că beneficiem de utilitatea produselor noastre şi să nu ne mai bucurăm că devenim proprietarii atâtor obiecte. Avem casele pline de obiecte pe care nu le folosim cu anii, dar le ţinem pentru că avem un sentiment de proprietate asupra lor şi continuăm să cumpărăm alte lucruri chiar dacă nu avem nevoie de ele. Dacă am duce toate lucrurile pe care nu le mai folosim înapoi celui care ni le-a dat şi eventual să recuperăm şi valoarea lor materială ar însemna că ne bucurăm de folosinţa acestor produse, nu de ele ca obiecte. Am luat o veioză pentru că ne bucurăm de lumina pe care ne-o dă, nu de bucata de metal de lângă noi.

ecologic: Va schimba Pactul Verde European modul de viaţă al oamenilor?

Constantin Damov: Pilonul central al Green Deal este economia circulară, pentru că ea rezolvă marile probleme cu care ne confruntăm. Nu cred că trebuie să ne mai concentrăm atât de mult pe emisii sau pe gestionarea deşeurilor, deoarece odată realizată economia circulară nu se vor mai crea deşeuri. Toate merg într-un ciclu închis, iar odată creată economia circulară amprenta de dioxid de carbon va scădea mult – probabil cu minimum 70% – şi acesta este un prim pas hotărâtor atât în gestionarea deşeurilor cât şi în cea a emisiilor, iar impactul va fi unul colosal. Guvernele trebuie să înţeleagă că a da bani oamenilor nu mai este o soluţie. Oamenii sunt satisfăcuţi dacă le asiguri toate condiţiile ca să se simtă bine.

ecologic: Acum se vorbeşte despre marea resetare la nivel mondial. Are legătură cu economia circulară?

Constantin Damov: Marea resetare va grăbi trecerea la economia circulară, fiindcă modul de viaţă din prezent dă semne de epuizare. Resursele naturale sunt limitate, iar populaţia globală creşte. Am crescut de la trei miliarde la cinci miliarde, în prezent suntem şapte miliarde şi ne aşteptăm ca în anul 2050 să fim zece miliarde. Peste tot în lumea asta oamenii consumă şi nu există atâtea resurse pe planetă, nu există atâta bumbac, lemn, cauciuc, metal cât să susţină ce consumăm. Începem să ne atingem limitele şi dacă nu trecem la un model regenerativ, în care să ţinem toate resursele materiale într-o buclă închisă, în curând vom avea o mare problemă ca specie.

Cred că economia circulară este ultima şansă a speciei umane să facă pace cu natura şi cu mediul înconjurător într-un singur scop, acela de a supravieţui. Economia liniară este extrem de rezistentă astăzi şi poate fi curbată doar cu un stat puternic hotărât. Este în primul rând o decizie politică pentru iniţiere şi după aceea statul trebuie să impună acest traseu până când industriile şi economia vor vedea oportunităţile. Din păcate avem în lume companii mai puternice decât statele, companii cu lobby-uri mari şi cu cât o ţară este mai slabă şi mai coruptă cu atât dezastrul în ce priveşte situaţia mediului este mai mare. Cred că trebuie început de peste tot câte puţin pentru că toţi se vor întâlni în acest cerc, dar forţa, banii şi capacitatea de schimbare sunt la industrie pentru că ea trebuie mai întâi să se reformeze. Ea trebuie să facă obiecte cu viaţă lungă, care să dureze, care pot fi reparate şi reutilizate. Aici putem vorbi totodată şi despre o piaţă socială. În loc să ajungă la gropile de gunoi, foarte multe obiecte pot fi direcţionate către cei care nu îşi permit produse noi. Este o realitate, iar dovada este marea aglomeraţie la magazinele de second-hand din România. Ceea ce nu este un lucru rău. De fapt tot ce cumpărăm azi este considerat a doua zi un produs second-hand şi astfel toţi purtăm haine second-hand. Fie că ele au fost purtate de noi sau după altcineva, cred că tot articole second-hand ar trebui considerate.●